tinerii sunt buni, ori nu?

Începe BAC-ul, începe perioada în care cu un ochi râdem și cu celalat plângem.
Ne vom amuza copios de lista de perle despre care vom afla de la știri sau de pe rețelele de socializare, însă ne vom gândi că totuși acești tineri sunt cei ce ne vor conduce destinele peste câțiva ani.
De curând stăteam de vorbă cu Radu pe tema părerii deja generalizată legată de slaba pregătire a tinerilor și pretențiile lor exagerate sau greu de acceptat pentru noi.
în ZF am citit un articol interesant, care atinge subiectul și  care aduce în discuție o perspectivă noua, sau putin mediatizată cel puțin.
Este clar că generațiile mai mature consideră majoritatea tinerilor slab pregătiți, lipsiți de orice responsabilitate, principii etc. și nu spun că nu este așa, însă consider că acesta este de fapt  un efect și nu neapărat al lipsei lor de preocupare față de “școală” ci mai degrabă al haosului din viața lor generat de un sistem de învățământ total depășit, de lipsa de timp și implicare a părinților în viața lor, dar cred ca cel mai important factor care lipsește este îndrumarea sau coaching-ul.
Privesc la colegii mei de generație, mă privesc pe mine însămi apoi analizez câți profesăm în  domeniul pe care l-am studiat, câți facem cu adevărat ceea ce ne place, câți am urmat deciziile luate de părinti sau profesori pentru noi și câți ne-am urmat propriile decizii.
astfel, privesc la oameni care au ajuns în industria de IT sau în inginerie pentru că “au avut cap de matematică” deși poate în ei se ascund aptitudini creative de invidiat care corelate cu skill-urile lor analitice  și sociale ar fi putut face din ei oameni de marketing, vânzări, project manageri extraordinari, dar ei sunt ingineri proiectanți sau programatori. privesc la oameni care au studiar 4 ani în facultăți de drept, care astăzi sunt directori de marketing pentru că în perioada liceului nimeni nu le-a vorbit de domeniul economic (mai mult decât pe parcursul unei ore numită “economie” in programa de clasa a 11-a, orp care oricum era înlocuită de materii mai “serioase”  ).
Mă uit la oameni care au fost îndrumați având la baza următoarele principii “e umanistă, să facă limbi străine”, “îi place istoria, păi să meargă la drept”, “are cap de matematician, să se facă IT-ist că se câștigă bine”, “desenează/ dansează / cântă – ah nu nu, trebuie făcut ceva ca moare de foame cu așa meserie”, “vrei la medicina? ia și baga chimie și bio că e jale”.
cred că anumite veleități ale unui tânar trebuie studiate și amplasate într-un context mai amplu, apoi acesta explicat tânarului, cu toate implicațiile și perspectivele pe cât se poate și apoi acesta să fie lasat să ia o decizie pentru viitorul său. cred că dacă îi oferim o informare corectă și completă nu trebuie să ne temem că aceasta va decide în detrimentul sau.

Este simplu sa îi acuzăm că nu stiu nimic, că nu au noțiuni, că au numai pretenții când noi i-am crescut într-o societate care nu le oferă nimic. sau de fapt, nimic bun pentru dezvoltarea lor, așa cum reiese și în ZF.

Implicarea mediului privat însă a dovedit că se poate și că de fapt este o chestiune de voință și implicare, însă din nou statul și societatea dovedesc o lipsă interes și preocupare.
angajatorii și statul se plâng ca avem “someri cu diplome”, oameni care nu vor să lucreze în fabrici și vor să devină manageri în clăridiri impozante. cum să nu se întample astfel, când doamna Ministru Andronescu, în mandatul său nu a mai aprobat planul de şcolarizare pentru învăţământul profesional, argumentând că toată lumea voia să urmeze cursurile unui liceu teoretic –  iar astăzi tinerii nu știu că se pot câștiga bani buni și corecți muncind într-o fabrică, fără să ajungi seara acasă negru din cap pana în picioare. Nu ar trebui să privim oare catre instutițiile statului care au acreditat universități pe bandă, nemaiurmărind activitatea lor în timp, calitatea procesului de învățământ și corectitudinea personalului didactic și administrativ?
INA Schaeffler la Brasov a dovedit însă că tinerii cărora li se explică, cărora li se orferă motivare și îndrumare ajung să decidă corect, să își seteze așteptări corecte și perspective noi.
M-au pus pe gânduri aceste cuvinte și poate ar fi cazul sa ne gândim cu toții mai serios la cum îi pregătim pe cei care ne vor da pensiile (daca nu dispare si acest concept pana ajungem noi sa devenim beneficiari).

“şi noi tinerii suntem dezamăgiţi de dumneavoastră, generaţia părinţilor noştri, pentru că nu aţi avut o viziune în aceşti 25 de ani”.
pentru că aţi distrus / permis să se distrugă bruma de industrie învechită, CAP-urile şi reţelele de irigatie, pădurile şi lucrările hidrotehnice”, “pentru ca aţi fost individualişti şi aţi tras doar pentru interesul personal sau al familiei şi aţi crezut sau încă mai credeţi că statul e un fel de sac fără fund”, “pentru că în fabrici nu aţi învătăt pe nimeni nimic din ceea ce aţi ştiut şi au trebuit să vină străinii să ne ia de la zero”, “pentru că aţi fost profesori universitari mai interesaţi de fabricile de diplome şi de şpăgi şi mai nou de proiecte cu fonduri europene şi conferinţe decât de educarea studenţilor”, “pentru că, patroni fiind, aţi ales să daţi salarii mici şi apoi să vă miraţi ca toti cei buni pleacă afară să lucreze in construcţii”, “pentru că fiind medici, profesori universitari, va puneti rezidentii sa faca doar fisele de observatie”, “pentru ca voi ne-ati făcut o tara low-cost pentru inca 20 de ani”. Şi pentru ca am invatat de la ei ca e usor si bine cu delasarea, furtul, minciuna (uneori chiar şi fata de propria persoana).

Mai mult decât atât, un studiu derulat în mare parte în USA asupra generației Y (cei născuți în epoca tabletei și a iPhone-ului) arată că părinții acestor tineri provin dintr-o generație de sacrificiu, o generație care a muncit enorm și nu mereu a primit ce a meritat. astfel, acești tineri sunt educați să ceară și să impună din start anumite condiții, să nu accepte orice chiar dacă este vorba de primul job, să nu muncească peste program, să își prețuiască timpul liber si bunăstarea lor s.a.m.d., desconsiderând valorile care au ghidat generații bune înaintea lor: serioitatea, proactivitatea, dezvoltarea personala, dorința de rezultate și performanță și chiar ambiția.

Iată cum din nou tinerii împlinesc de fapt visele furate ale părinților. părinții lor și-au dorit bani, bunăstare materială, unii au și dobândit-o, plătind însă un preț. și pentru ca au considerat că acest preț este nemeritat, își educă urmașii în aceste noi tendințe, așa cum la randul lor au fost educați de către părinții lor șă prețuiască valorile considerate importante de aceștia și nu de ei înșiși.

 

One thought on “tinerii sunt buni, ori nu?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *